Marcel Ciolacu: Vor fi analizate în şedinţa de Guvern modificările pentru e-Factura, e-Transport şi e-TVA

Marcel Ciolacu: Vor fi analizate în şedinţa de Guvern modificările pentru e-Factura, e-Transport şi e-TVA
Digitalizarea sistemului statului nu înseamnă mai multă birocraţie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că, în şedinţa de Guvern de vineri, vor fi analizate modificările legislative în privinţa e-Factura, e-Transport şi e-TVA, subliniind că digitalizarea înseamnă simplificare pentru firme şi combaterea evaziunii fiscale pentru stat.
"Cel mai aşteptat punct pe ordinea de zi - modificările referitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Digitalizarea sistemului statului nu înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme administrative pentru mediul de afaceri, ci, dimpotrivă, digitalizarea trebuie să fie un ajutor pentru economie. Digitalizare înseamnă simplificare pentru firme şi combaterea evaziunii fiscale pentru stat. De aceea, domnule ministru, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizaţi. Înţeleg că v-aţi consultat cu experţii contabili şi cu mediul de afaceri şi veniţi astăzi cu o serie de modificări care ţin cont de realitate. Vă rog, după şedinţa de Guvern, să mergeţi să explicaţi în detaliu cum aţi corectat acest act normativ", a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că "tot din partea Finanţelor vine o modificare a reglementărilor referitoare la aplicarea facilităţilor fiscale în cazul salariului minim, contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizaţiei de hrană acordate potrivit legii".
"Sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Astfel, protejăm puterea de cumpărare a tuturor angajaţilor încadraţi cu salariul minim pe economie. Şi tot astăzi vom îngheţa şi punctul de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim pe economie", a adăugat Ciolacu.
Premierul a menţionat de asemenea că vor fi aduse şi "clarificări importante legislaţiei pentru interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori".
"Practic, închidem o portiţă folosită de cei care încercau să ocolească legislaţia din domeniul jocurilor de noroc", a mai spus Ciolacu.
Potrivit prim-ministrului, în şedinţa de Guvern de vineri va fi finalizat "procesul de reorganizare a tuturor ministerelor, în termenul asumat". AGERPRES
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 09:33 - Senatul dezbate luni moțiune împotriva ministrului Oana Țoiu
- 07:20 - China cere SUA să elimine taxele vamale unilaterale după decizia Curții Supreme
- 07:02 - Ion Cristoiu îl contrazice pe Nicușor Dan pe tema relației României cu SUA
- 06:55 - Zi crucială pentru Oana Țoiu. Astăzi se dezbate în Senat moțiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News


_a7e3fa9ba9.webp)
_f563c667c9.webp)


_c9addbe729.webp)




