VIDEO + FOTO Brașovenii au ieșit în stradă!

brasovul civic
Zeci de persoane protestează, la această oră, în fața Prefecturii Brașov. Manifestările au început la ora 18.00. Protestele sunt pașnice, fără incidente.
Romanii din mai multe colturi ale tarii, inclusiv Brașov, dar si de peste hotare, au decis sa iasa in strada pentru a-si arata sustinerea fata de Laura Codruta Kovesi, clasata pe primul loc in competitia pentru functia de procuror sef european, dar anchetata de noua sectie speciala infiintata de Parlamentul condus de Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu.“
Infractorii disperați sunt, cum știm, cei mai periculoși. Infractorii disperați care conduc România au adus-o în cel mai periculos punct de la integrarea ei europeană încoace: cetățenii României sunt tratați represiv de către puterile statului. S-a văzut în 10 august. S-a văzut și aseară, când împotriva Laurei Codruța Kovesi au fost îndreptate forțele represive ale Secției speciale de anchetare a magistraților – pe care Comisia de la Veneția ne-a cerut să o desființăm. Nu vom accepta ca România să devină un stat represiv. Strada va ține, ca și până acum, România în Europa. Fiindcă România e Europa – și așa va rămâne
”, se anunță pe Facebook.[gallery size="medium" link="file" ids="53544,53545,53546"]https://youtu.be/65q9TIrRqeM
Video: Facebook / Brașovul Civic - Cătălin Chiciudean
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










