Persoanele care se vaccinează anti-Covid beneficiază de câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză

Persoanele care se vaccinează anti-Covid beneficiază de câte o zi liberă plătită pentru fiecare doză
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.
Legea prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.
"Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti", prevede actul normativ.
Aceste drepturi se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare.
"Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi", mai stipulează legea.
Aceste dispoziţii nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
"Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia", conform legii.
Actul normativ vizează completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














