Noile autobuze ale RAT Brașov, primele probleme?! (FOTO)

autobuz RAT
Deși a fost scos pe traseu în urmă cu mai puțin de o lună, unul dintre noile autobuze ale Regiei Autonome de Transport în Comun din Brașov a avut nevoie de mici reparaţii.
Pentru un astfel de autovehicul produs în Turcia, după un concept al unei firme din Italia, a fost nevoie de intervenţia mecanicilor, în această după-amiază. Autobuzul nu şi-a mai putut continua deplasarea în condiţii de siguranţă la o oră de vârf, iar șoferul a fost nevoit să-l oprească în stația de la Traian, de pe strada Zizinului, potrivit martorilor. Defecțiunea s-a produs la un autobuz care circula pe linia 52. Călătorii au fost nevoiți să coboare din mijlocul de transport și să aștepte alt autovehicul. După aproximativ două ore, specialiştii ajunși la fața locului au reuşit să remedieze problema, pentru a muta din loc unul dintre cele mai moderne și performante mijloace de transport în comun din dotarea RAT.
“
A apărut o problemă la sistemul de închidere a ușilor, care este unul mai complex. Am fost nevoiți să restartăm softul întregului sistem, să-l recalibrăm și am avut nevoie de mai mult timp, până au ajuns și specialiștii la fața locului. Nu vorbim, însă, despre o defecțiune majoră. Totul s-a rezolvat între timp
”,
a declarat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RATBV SA. La Brașov au fost puse în circulație, până acum, primele zece autobuze noi, dintr-un lot de 105, achiziţionate de municipalitate printr-un credit de la BERD, în valoare de 114 milioane de lei. Celelalte se estimează că vor ajunge până la finalul lunii aprilie. Mijloacele de transport în comun au o garanție de trei ani, incluzând aici și consumabilele pentru mentenanță.[gallery columns="2" size="medium" link="file" ids="53470,53469"]
FOTO: Erzse András Zsolt
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











