Evenimente programate, la Brașov, cu prilejul Zilei Mondiale a Justiției Sociale

justitie sociala
Ziua Mondială a Justiției Sociale va fi marcată, la Brașov, astăzi, de la ora 15.00, la complexul comercial Coresi, printr-o partidă demonstrativă de dezbateri academice cu titlul „Comportamentul pasiv al individului în faţa nedreptăţii ar trebui pedepsit”.
Evenimentul este organizat de Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Braşov şi vor participa cei din Asociaţia de Tineret „Ecou”- Clubul de dezbateri „Tandem”. Tot miercuri va fi prezentată şi o expoziţie de desene realizate de copiii beneficiari ai Centrului de zi pentru copiii aflaţi în situaţie de risc „Astra”. De asemenea, vor fi distribuite materiale informative cu tematica excluziunii sociale, a prevenirii discriminării şi a riscului de sărăcie.Ziua Mondială a Justiţiei Sociale, marcată în 20 februarie, promovează valori precum solidaritatea, echitatea şi tratamentul egal oferit cetăţenilor indiferent de sex, rasă, religie, cultură sau stare a sănătăţii cu scopul de a atrage atenţia factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, şomajul şi excluziunea socială. În 2019, tema aleasă de ONU este „Dacă vrei pace şi dezvoltare, activează pentru justiţie socială”.Termenul de justiţie socială, a fost inventat în anul 1840, de către Luigi Taparelli, şi desemnează modul în care este aplicată justiţia într-o societate, în relaţie cu clasele sociale existente în ea. În esenţă, ea se referă la conceptul potrivit căruia toată lumea trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi oportunităţi economice, politice şi sociale.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











