Evenimente de 1 Decembrie și aprinderea luminițelor, la Râșnov
Primăria orașului Râșnov vă invită la manifestările prilejuite de Ziua Națională a României, dar și la festivitatea de aprindere a luminițelor de Crăciun.
Astăzi, toți râșnovenii și nu numai sunt invitați să participe la programul special pregătit pentru Ziua Națională a României. Tot pe 1 decembrie, în centrul orașului, vor fi aprinse și luminițele de Crăciun, iar pentru cei mici va exista și un moment unic, sosirea lui Moș Crăciun. De asemnea, în apropierea Primăriei va fi inaugurat și un patinoar de 300 de metri pătrați. Accesul va fi gratuit pentru toți râșnovenii, la fel și închiriatul patinelor.Evenimentele vor începe de la ora 13.00, cu o paradă călare, în costume tradiționale populare, apoi este programată, de la ora 14.00, parada militarilor. După acest moment, pe scena amplasată în Piața Unirii vor avea loc o serie de recitaluri, care vor culmina cu un fabulos foc de artificii. Inedit este și că, de Ziua Națională, în Piața Centrală vor fi montate 15 panouri tricolore, cu mii de mesaje scrise, de-a lungul verii, de turiștii români sau străini care au vizitat Cetatea Râșnov.
Program 1 decembrie 2018:
13.00 - paradă călare, în costume tradiționale 14:00 - Paradă militară 14:30 - Program artistic muzică patriotică 15:00 - Program artistic susținut de elevii școlilor din Orașul Râșnov 15:45 - Program artistic susținut de artiștii locali Lăcătuș Cătălin, Mădălina Benga și Karina Roșu Teleanu; 16:30 - Ansamblul folcloric Mugurelul Râșnov 17:15 - Recital de muzică populară GELU VOICU & Taraf 17:55 - Discurs oficialități 18:00 - Aprinderea luminilor în Orașul Râșnov și sosirea lui Moș Crăciun 18:15 - Recital muzică etno 19:00 - Recital NICOLE CHERRY 19:45 - SDS ROCK 21:00 - Foc de artificiiLa capitolul iluminat, anul acesta, în zona centrală va fi montat un tavan luminos peste jumătate din Piața Centrală, iar Bradul de Crăciun va avea 20 de metri înălțime. Pe pietonal va fi instalată căsuța lui Moș Crăciun și va exista o zonă amenajată pentru poze. Vor fi amplasați 13 brazi în cartiere, toți împodobiți cu instalații luminioase. Stâlpii electrici de pe Drumul Național vor avea ornamente speciale. Lângă patinoar vor exista căsuțe pentru vin fiert, ceai și dulciuri. Bugetul total pentru decorarea orașului a fost de 90.000 de lei.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










