Mesajul Companiei APA: „Brașoveni, nu vă lăsați păcăliți”

În ciuda ploilor torențiale din ultimele săptămâni, reprezentanții Companiei APA Brașov dau asigurări că apa este potabilă, bună de băut. Astfel, conducerea instituției recomandă brașovenilor să ignore mesajele false care apar pe rețelele de socializare, prin care se anunță că apa nu ar fi potabilă.

Apa furnizată de noi în toate localitățile deservite este potabilă. Chiar dacă a plouat în ultima săptămână, acest fapt nu a afectat în niciun fel calitatea apei. Vă asigurăm, din nou, în mod oficial, că mesajele care circulă pe rețelele de socializare nu au nicio acoperire. Dezinformările de acest tip au devenit un obicei, la fiecare ploaie mai puternică. Reamintim, pentru a obține informații corecte și oficiale, sunați la 0268926, intrați pe pagina oficială de Facebook sau pe www.apabrasov.ro – se arată într-un comunicat al Companiei APA Brașov.

 

Articolul precedentPremieră istorică pentru teatrul brașovean
Articolul următorUn nou cod galben de ploi, valabil până mâine dimineață