Mai puține cursuri pentru elevii din România!

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 care se referă la reducerea numărului de ore din învățământ. Proiectul de lege referitor la reducerea numărului de ore din învățământ a fost adoptat inițial anul trecut de Parlament, însă el a fost retrimis spre reexaminare de președinte. 

În 21 octombrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, menținând prevederea contestată de președintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, dar a fost amânată intrarea în vigoare până în anul școlar 2020-2021. Potrivit legii, „numărul de ore alocat disciplinelor din planurile cadru de învățământ este în medie 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, în medie 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și în medie 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate”.

Această prevedere intră în vigoare începând cu anul școlar 2020-2021.

Sursa: profit.ro

Articolul precedentȘi-a bătut prietena, iar acum trebuie să stea departe de ea
Articolul următorHandbalistele Coronei Brașov, acuzate de dopaj!!!