Grevă japoneză la Casa de Pensii Braşov!

Sursa: casadepensiibv.ro

Angajaţii din sistem, la întreg nivel naţional, acuză o atitudine denigratoare din partea ministrului Muncii, Violeta Alexandru, dar și o serie de nereguli în ceea ce privesc drepturile salariale, astfel că angajații din cadrul Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii au intrat în grevă japoneză, anunță NewsBv.

„Pe fondul lipsei dialogului între organizația noastră, Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii și ministrul Muncii, doamna Victoria-Violeta Alexandru, în urma consultării membrilor noștri, am recurs la forma de protest de tip grevă japoneză pentru a semnala situația deosebită în care ne aflăm, situație provocată de denigrarea continuă a angajaților instituțiilor din M.M.P.S., denigrare venită chiar de la actualul ministru. Sperăm ca prin această formă de manifestare, ministrul Muncii să se implice activ în rezolvarea revendicărilor și nu în defăimarea și criticarea angajaților, acțiuni ce nu conduc decât la decredibilizarea instituțiilor statului”, spune Mihaela Dună, președintele Federatiei Sindicatelor din Ministerul Muncii.

CITIȚI AICI care sunt revendicările salariaților!

Articolul precedentVIDEO Confruntare incendiară la Realitatea Plus între Cristian Rizea și Mohammad Murad. Omul de afaceri s-a jurat pe Coran
Articolul următorLIGA 3: Avancronica partidei CSO Plopeni – Corona Brașov