Primăria Brașov a decis să dea o nouă față zonelor de depozitat gunoaie din întreg municipiul.

Astfel, de câteva săptămâni probabil ați observat că au fost îndepărtate vechile garduri din lemn inestetice și deteriorate, de lângă tomberoane. Aceastea au fost înlăturate în tot orașul. De câteva zile, municipalitatea a trecut la faza de montare a unor noi garduri care să împrejmuiască ghenele. Acestea sunt metalice, fără acoperiș (foto, jos), care, cel puțin la început, arată mult mai bine. În acest fel s-a ținut cont și de părerile celor care se temeau atunci când mergeau cu gunoiul în vechile zone acoperite și întunecate.

Articolul precedentMaialul tradițional al Junilor, astăzi, la Brașov
Articolul următorPeste 100 de voluntari din șase țări, în centrul Brașovului, pentru a celebra diversitatea