Handbalistele Coronei se întorc, astăzi, din cantonamentul de la Lăzarea, acolo unde staff-ul tehnic al echipei a pus accentul pe pregătirea fizică, dar cu toate acestea a inclus în program şi antrenamente cu mingea în sală.
Antrenorul principal al echipei, Ion Crăciun, a declarat că este mulţumit de ce a reuşit să realizeze în cele zece zile de cantoanament, atât în ceea ce priveşte pregătirea cât şi partea de socializare din echipă. „În mod sigur acest cantonament ne-a ajutat foarte mult şi pentru acest moment al pregătirii, pot spune că ne-am atins obiectivul. În primul rând am stat mai mult timp împreuă şi am reuşit cu ajutorul Soniei Zidaru, care este psihologul clubului, să ne apropiem mai mult şi să ne arătăm altfel unii altora. În prima parte a cantonamentului, am avut parte de activităţi care ne-au destins pe toţi. Le-am văzut pe fete în posturi diferite de cum le cunoşteam noi iar asta cu siguranţă ne va ajuta în viitor. O astfel de perioadă te pune în situaţia de a te apropia mai mult de cei cu care lucrezi, şi asta, fără discuţie, va uni şi mai tare echipa. Unitatatea grupului este extrem de importantă şi poate nu ar fi rău să dăm mai multă atenţie şi acestui aspect care contează, mai ales într-un sport de echipă”.
Legat de pregătirea fizică, Ion Crăciun a subliniat că prezenţa lui Frank Kuhn, unul dintre cei mai apreciaţi antrenori pe pregătire fizică din Europa, la antrenamentele de la Braşov dar şi parţial în cantonamentul de la Lăzarea a fost benefică şi se va vedea, cu siguranţă, pe parcursul sezonului. „Am numai cuvinte de laudă şi mă bucur că am avut parte de prezenţa lui Frank Kuhn la Braşov. Este un profesionist iar asta se vede imediat. Pe lângă testările pe care le-a dat fetelor şi antrenamentele pe care le-a condus împreunpă cu Marius Novanc, am stat mult de vorbă şi deşi eu nu sunt un tip pe care îl convingi uşor, acest om m-a convins cu argumente de ce trebuie să implementăm un anumit program de antrenamente. Am mare încredere că ne va fi de un real ajutor şi că prin colegul meu Marius Novanc, cel care se va ocupa şi de partea de pregătire fizică, fetele vor avea mereu un tonus bun”.
Tehnicianul Coronei este de asemenea mulţumit de felul în care a răspuns echipa la antrenamente şi de ce vede la fetele noiu venite. „Avem o echipă tânără, o echipă frumoase, iar fetele au arătat în acest cantonament disponibilitate la efort. S-au implicat în antrenamente foarte bine şi au reuşit să facă să fiu mulţumit pentru acest moment la care suntem acum. Evident că mai avem mult de muncă în această vară pentru a fi acolo unde îmi doresc şi în ceea ce priveşte handbalul, dar există o mare speranţă că vom reuşi. Este foarte important pentru mine ce mi-a transmis echipa prin implicarea în pregătire, iar asta mă face acum să spun ce spun…”.
Legat de programul competiţional de care va avea parte Corona, Ion Crăciun nu vede ca fiind uşor startul de sezon, şi tocmai din acest motiv are nevoie de o determinare foarte bună încă de la începutul lui. „Pare uşor, când spui că începem cu Rapid, o nou promovată, dar eu nu cred că e chiar aşa, pentru că şi ei s-au întărit destul de mult. Apoi avem meci cu Brăila, o altă formaţie care a făcut ceva achiziţii vara asta. Una peste alta, pe noi trebuie să ne intereseze să intrăm cu dorinţa de a da ce avem mai bun, fără să conteze ce nume are echipa din faţa noastră. Doar cu o abordare profesionistă putem să realizăm ceea ce ne propunem”.
Handbalistele Coronei se întorc astăzi de la Lăzarea, urmând ca pe 19 iulie să înceapă seria meciurilor amicale cu un joc de verificare, la Braşov, în compania echipei SCM Râmnicu Vâlcea. Pe 26 iulie, Corona va juca un alt amical cu CSM Slobozia, tot pe teren propriu. În perioada 2-3 august, echipa braşoveană va participa la un turneu la Râmnicu Vâlcea, alături de SCM Râmnicu Vâlcea, SCM Craiova, Corona Brașov, HC Zalău. De asemenea, în 9-10 august, Corona va juca la „Cupa Craiovei”, unde mai participă SCM Craiova, Gloria Bistrița, Corona Brașov, CSM Slatina. În perioada 16-17 august, Corona va organiza un turneu amical la Braşov, la care vor participa Corona Brașov, SCM Gloria Buzău, Rapid București, HCM Unirea Slobozia. Pe finalul lunii august este posibil ca echipa braşoveană să meargă într-un turneu în Croaţia.