Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” anunţă cu profundă tristeţe şi compasiune pentru familia îndoliată pierderea profesorului universitar Constantin Rotaru.

În aceste momente de grea încercare pentru familie şi pentru comunitatea universitară, parcurgerea la timpul trecut a faptelor unui om care se hrănea din proiecte de viitor şi care menţinea aprinsă dorinţa colegilor şi colaboratorilor săi de a da o direcţie şi sens faptelor, devine greu de acceptat. Profesorul Constantin Rotaru a fost în sine o instituţie, un creator de şcoală, un om care a reorganizat Facultatea de Management Aeronatic din Academia Forţelor Aeriene, a cărui decan a fost, care a venit cu propria viziune despre învăţământul universitar de aviaţie şi a contaminat de interes ştiinţific, deschidere pentru cercetare şi dorinţă de muncă susţinută minţile tinerilor săi colaboratori. 

Profesorul Constantin Rotaru a fost un om care a reuşit să găsească de fiecare dată acel echilibru necesar pentru a evalua şi promova în jurul său oameni nu numai în acord cu anumite performanţe ştiinţifice direct cuantificabile, ci mai ales în acord cu calitatea umană emanată. A fost, cu alte cuvinte, omul care a mizat pe calităţile umane în tot ceea ce a întreprins, a cărui experienţă acumulată şi viziune erau respectate şi apreciate.

Depăşind toate aceste distanţe formale, implicându-se sufleteşte şi sacrificându-se pe sine pentru binele celorlalţi şi, mai ales, pentru binele comun, instituţional, profesorul Constantin Rotaru a fost cu adevărat o flacără care a ars pentru învăţământul universitar din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, după ce anterior arsese pentru învăţământul din Academia Tehnică Militară. O scurtă enumerare a realizărilor sale profesionale, didactice, de cercetare şi de management educaţional, ar fi insuficientă pentru a exprima ceea ce Omul Constantin Rotaru a putut să ofere instituţiei şi colaboratorilor săi. 

Modelul său este şi va rămâne un model viu pentru studenţii Academiei Forţelor Aeriene cu care a colaborat, pentru cadrele didactice din instituţie, pentru comunitatea universitară în ansamblu. Regretele pentru această pierdere sunt imense, dar ele sunt compensate, cumva, de figura luminoasă a profesorului Constantin Rotaru, Omul, Dascălul dedicat, soț și tată exemplar care va continua să rămână model prin tot ceea ce a realizat şi prin sacrificiul de sine pentru binele comun. 

Profesorul Constantin Rotaru este flacăra care încă arde în sufletele noastre şi va arde pururea!
De astăzi Domnul Profesor a plecat să predea şi să împărtăşească experienţa domniei sale şi îngerilor din Ceruri.
Condoleanţe!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!!
Regrete nespuse pentru pierderea unui OM aşa valoros!

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentTVR a validat organizarea Festivalului Internațional Cerbul de Aur în 2021! Va fi de acord și Primăria Brașov?
Articolul următorTârg online de tehnologie, la Biblioteca Județeană Brașov