Conducerea noului club din liga a doua de fotbal, ACS FC Brașov Steagu Renaște a fost prezentată, astăzi, la Primăria Brașov. Din staff fac parte președintele Ioan Mărginean și antrenorul principal Ilie Stan. Noul sezon din Liga 2 va începe pe 31 iulie. ACS Fotbal Club Brașov Steagul Renaște va debuta pe Stadionul Tineretului, în compania echipei Viitorul Pandurii Târgu-Jiu. Astăzi, în ședința de Consiliul Local, Primăria Brașov va ceda oficial numele, culorile și palmaresul, iar echipa se va numi, oficial, FC Brașov.

Allen Coliban: „Este un început de drum în care avem nevoie de fiecare forță a comunității brașovene, avem nevoie de suporteri, întrucât vorbim despre o coonstrucție care aparține brașovenilor, nu Primăriei. Invităm pe această cale și asociațiile de suporteri în acest proiect. Mi-ar plăcea ca unul dintre vicepreședinți să vină din zona celor care au reușit să susțină proiectul SR Brașov în ultimii ani. Invităm și mediul de afaceri în acest proiect. Vrem să prezentăm și noul președinte Ioan Marginean, o persoană competentă, cu trei promovări, cu o perioadă foarte bună la Gaz Metan Mediaș, echipă pe care a scos-o din insolvență. Avem și un antrenor nou, în persoana lui Ilie Stan, care sunt convins că va avea performanțe la Brașov și care va forma o echipă competitivă aici”.

Ioan Mărginean: „Primarul Allen Coliban a avut mai multe argumente cu care m-a convins să ajung aici. Efectiv nu am putut să-l refuz. Am fost aici în perioada 2006. Acele 4 luni au fost o adevărată experiență pentru mine. Situația financiară ne-a creat mari probleme atunci. Cu ceea ce am realizat până acum în peste 20 de ani de fotbal, sper să ajut cu experiența mea și aici la Brașov. Este nevoie de o adevărată echipă, să pornim de la baza piramidei ca să facem un club puternic. Nu trebuie să sărim etape, trebuie să ne preocupe la fel fiecare departament din acest club. Trebuie să ne unim forțele toți, așteptăm să avem colaborări cu Celta Brașov, Kids Tâmpa și alte echipe. Dar pentru asta avem nevoie de o infrastructură bine pusă la punct. Nu poți lăsa nimic la voia întâmplării. Nu vreau să fac promisiuni, dar cunosc foarte mulți oameni de fotbal din Brașov, care să vină alături de noi în acest proiect. Vom oferi condiții de performanță”.

Ilie Stan: „A fost onorantă această ofertă pentru mine, într-un oraș care are istorie în fotbal. Am acceptat cu plăcere această ofertă. Am 44 de ani și am trecut pe la Steaua București, acolo unde am adus 50.000 de oameni la stadion. Am o exeperiență în fotbal, am știut mereu să gestionez momentele critice de la echipele pe care le-am antrenat și cred că m-am descurcat onorabil pe unde am antrenat. Sunt un om pretențios, nu accept jumătăți de măsură și o să cer maxim de la fotbaliștii mei. Nu o să accept niciun compromis. Vă rugăm să ne susțineți, să ne dați încredere și așteptăm fanii în număr mare la stadion”.

Sebastian Bădulescu, consilier local PNL: „Ne dorim ca această echipă să ajungă cât mai sus și să fie în prima ligă a fotbalului românesc. Avem încredere în acest proiect și vreau să le mulțumesc celor care au venit lângă noi. Vrem să facem performanță la Brașov”.

Toate procedurile juridice au fost puse la punct pentru ca echipa să aibă drept de promovare în Liga 1, dacă acest lucru va fi posibil din punct de vedere sportiv. Se ia în calcul și înființarea unei echipe secunde, care să evolueze în liga a treia. Bugetul va fi de 1,5 milioane de euro. Echipa va avea ca obiectiv calificarea în play-off. Consiliul Local trebuie să aprobe, astăzi, acordarea sumei de un milion de lei din bugetul local către ACS FC Brașov Steagul Renaște. În prezent, există discuții și pentru construirea unui nou stadion. Acum se lucrează la studiul de fezabilitate. Ar urma să aibă aproximativ 15.000 – 20.000 de locuri.

Articolul precedentVIDEO Zeci de familii fără gaz şi curent!
Articolul următorBilanț coronavirus 20 iulie: 95 de cazuri noi, 3 decese