Răsturnare de situație în cazul celor două copile minore răpite de o cunoștință a concubinului mamei lor! Suspectul a recunoscut în timpul audierilor de astăzi că le-a agresat sexual pe cele două fete de 10 și respectiv 12 ani. 

Potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro, bărbatul suspectat că le-a răpit pe cele două copile s-ar afla în registrul agresorilor sexuali, fiind condamnat anterior tot pentru viol.

Una dintre fetițe susține că ar fi fost pipăită de bărbatul în vârstă de 42 de ani.

 

Fetele urmează să fie supuse unui examen de specialitate pentru a se stabili cu exactitate dacă acestea au fost agresate.

Poliţia Braşov a emis, sâmbătă după amiază, alertă privind răpirea a două fete, surori, cu vârste de 10, respectiv 12 ani.

 

Fetele au fost luate, vineri seară, de la domiciliul lor, de un bărbat, prieten al concubinului mamei lor, pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii.

Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama celor două minore a alertat cadrele de poliție.

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentAvertisment legat de dispariția banilor fizici – De ce e riscant să dispară banii cash, detalii șoc
Articolul următorCine este Constantin Zapan, cel care a agresat sexual două minore pe care le-a răpit din Brașov – Era inclus în registrul agresorilor sexuali