În această după-amiază, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în zona Parcului Național „Piatra Craiului”, a fost sesizat că în zona protejată a parcului se află mai multe ATV-uri.

Jandarmii s-au deplasat spre zona „La Table” și au identificat acolo mai multe persoane, cu două ATV-uri, faptă care contravine prevederilor legale. 

Astfel, persoanele au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum total de 4000 lei în conformitate cu prevederile Legii 407/2006 a vânătorii și fondului cinegetic, pentru circulația în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de circulație publică în fondurile cinegetice, fără acordul gestionarului.

Într-o altă zonă a parcului național, pentru aceleași încălcări ale legislației au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2000 lei.

Articolul precedentModificările aduse Codului Muncii au intrat în vigoare
Articolul următorOlimpia CSU Brașov, aproape de surpriză cu vicecampioana României