Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit, marţi, în China, pentru a se întâlni cu „prietenul său drag” Xi Jinping, consolidând relaţia lor în cadrul unui summit care va fi umbrit de războiul dintre Israel şi Hamas. Ucraina a intrat în ziua 601 a războiului.

În această săptămână, China primeşte reprezentanţi din 130 de ţări pentru un forum al proiectului istoric al preşedintelui Xi, Iniţiativa „Belt and Road”, pe care Beijingul îl foloseşte pentru a-şi extinde influenţa globală. Putin se află în fruntea listei de invitaţi, liderul rus aflându-se în prima sa călătorie la o mare putere globală de când invazia din Ucraina a aruncat regimul său în izolare internaţională. Avionul său a aterizat în China cu puţin înainte de ora 09:30, potrivit AFP. El urmează să se întâlnească miercuri cu Xi pentru discuţii, a precizat Kremlinul.

„În timpul discuţiilor, o atenţie specială va fi acordată problemelor internaţionale şi regionale”, a precizat acesta, fără a oferi detalii. Putin are misiunea de a consolida relaţia deja puternică cu vecinul său comunist, deşi Moscova este din ce în ce mai mult partenerul junior. Experţii se aşteaptă la puţine surprize majore în timpul vizitei liderului rus în China, considerând întâlnirea mai degrabă un gest simbolic de susţinere a Moscovei.

„Rusia este conştientă de faptul că China nu doreşte să semneze acorduri cu mare publicitate”, a declarat pentru AFP Alexander Gabuev, director al Centrului Carnegie Rusia Eurasia, a declarat pentru AFP. „China deţine toate cărţile”, a spus el. Kremlinul a precizat că cei doi lideri se vor întâlni miercuri „în marja” forumului BRI.

Iar titlurile de pe prima pagină a ziarelor mondiale vor fi dominate de războiul dintre Israel şi organizaţia militantă palestiniană Hamas. Israelul a declarat război grupării islamiste după ce valuri de luptători Hamas au străpuns frontiera puternic fortificată cu Gaza la 7 octombrie, împuşcând, înjunghiind şi arzând în flăcări peste 1.400 de persoane, majoritatea civili.

Peste un milion de oameni şi-au părăsit casele în scene de haos şi disperare, sub bombardamentele israeliene intense asupra Fâşiei Gaza, condusă de Hamas.

Potrivit autorităţilor palestiniene, bombardamentele israeliene au ucis aproximativ 2.750 de persoane în Gaza, în principal civili, şi au distrus cartiere întregi. Oficialii occidentali au criticat Beijingul pentru că nu a menţionat numele Hamas în declaraţiile privind conflictul dintre Israel şi Gaza.

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a discutat duminică cu secretarul de stat american Antony Blinken, care a cerut Chinei să îşi folosească „influenţa” în Orientul Mijlociu pentru a face presiuni în favoarea calmului. China are o relaţie caldă cu Iranul, unde conducerea clericală susţine atât Hamas, cât şi Hezbollah, grup militant libanez care ar putea deschide un al doilea front împotriva Israelului. În acest an, China a intermediat o înţelegere între foştii duşmani regionali Iran şi Arabia Saudită.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPrognoza meteo pe o lună. Temperaturi în scădere – ploile pun stăpânire pe țară. Cum va fi vremea până pe 13 noiembrie
Articolul următorGabriela Firea are soluții pentru pacienții cu boli psihice: „Aceste persoane au nevoie de ajutor specializat, dar și de acceptare din partea celor din jur”