Un caz incredibil s-a petrecut, zilele trecute, la Brașov. Angajata unei frizerii susține că a fost agresată fizic și verbal de un presupus comisar șef de la Poliția Transporturi. Declarația ei este de necontestat, întrucât camerele de supraveghere au surprins momentele incredibile. 

UPDATE – Inspectoratul Județean de Poliție Brașov a trimis un punct de vedere oficial: „Referitor la imaginile apărute pe rețelele de socializare,în care o femeie din municipiul Brașov sesizează faptul că, în timpul unei acțiuni a Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov, a fost agresată de un ofițer de poliție din cadrul acestei structuri, șeful Poliției Române a dispus Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române demararea verificărilor interne și dispunerea măsurilor legale„.

Mai jos aveți întregul incident povestit, pe Facebook, chiar de victima Ramona Dicianu. 

Întoarsă acasă in România, după aproape 20 de ani trăiti in Italia, am parte de cel mai urat coșmar al vieții mele. M-am angajat ca recepționera la un salon de frizerie din Brasov iar in prima mea zi de munca am fost agresată fizic si verbal, am fost umilita cum nu se poate mai rău de către Politia Romană Transporturi.
M-am trezit lângă mine ,in spatele recepției ,cu un domn comisar șef al Poliției Transporturi și alți doi domni comisari ( dintre care doar unul s-a prefacut ca se legitimeaza iar celalalt nu) ce au blocat vizual și fizic Receptia. In acel moment, in timp ce eu efectuam o încasare cu cardul, dl. Comisar Șef mi-a fluturat rapid portofelul cu probabil o insigna nu știu , n-am apucat sa văd și mi-a cerut banii din casa . L-am rugat sa aștepte puțin sa pot scoate chitanța de la POS și sa-mi termin de făcut încasarea.
Acesta s-a apropiat de mine și mai mult si după ce clientul a plecat de la Receptie , politistul imbracat de strada si cu o atitudine golaneasca ,a batut cu palma puternic in mobilierul de la receptie. Atunci am pus mâna pe telefon și am sunat administratorul salonului care mi-a zis ca va veni in cel mai scurt timp posibil și sa stau liniștita ca domnii care sunt acum in control vor efectua controlul împreuna cu acesta deoarece administratorul firmei poate raspunde legal in fata organelor de control.
Așa cum puteți vedea și in filmările de pe camerele de supraveghere in timp ce eu vorbeam la telefon cu administratorul , dl. Comisar șef m-a apucat de mijloc și m-a aruncat in usa de la vestiar după care a început sa rascoleasca prin dulapul de sub Receptie .După ce m-a agresat prima oară l-am întrebat ce are cu mine și de ce ma agresează și mi-a răspuns “ nu mai tipa ca te incatusez si nu mai ajungi acasă! “.

Mi-a cerut sa ma legitimez iar când am scos portofelul din geanta și l-am deschis, acesta a încercat sa îmi smulgă portofelul din mâna și eu i-am spus ca nu cred ca are vreun drept sa facă asta. Acesta văzând ca il intreb daca are mandat de perchezitie și atat colegii mei cat si clientii auzeau ce spun mi-a cerut sa scot banii mei din portofel și sa ii las pe Receptie dar eu doar i-am arătat și am băgat portofelul înapoi in geanta ( aveam 244 lei) după care dl. Comisar șef a băgat mâna sub Receptie și mi-a smuls geanta pe care eu am pus imediat mâna și l-am întrebat din nou dacă are mandat de percheziție iar acesta mi-a răspuns ca nu are nevoie de mandat pentru ca el este Poliția și poate sa facă control peste tot !
Deoarece clienții și colegii mei se uitau speriati de atmosfera pe care o crease dl. polițist, acesta mi-a dat drumul la geanta și a continuat sa ia din dulapul de la Receptie agenda cu numerele de telefon ale clienților. Eu am opus rezistența in acțiunea de furt al agendei de către dl. Comisar șef iar acesta mi-a aplicat o lovitura sportiva scurta și dura cu cotul in sân care, cu toată adrenalina momentului m-a cocoșat de durere, după cum se vede și in filmare.
M-am întors in România acum in 2019 împreuna cu copilul meu de 9 ani pe care mi-este frica sa îl mai scot din casa , mie îmi este frica sa mai merg la munca și cel mai grav este ca îmi este frica sa cer ajutorul Poliției Romane in urma acestui coșmar !
Articolul precedentStudenții de la Academia Forțelor Aeriene depun, astăzi, jurământul
Articolul următorGiratoriu amenajat într-o intersecție extrem de aglomerată din județ