Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare, joi, într-o cauză aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, 50 de mandate de percheziție domiciliară (46 în județul Brașov, 2 în județul Constanța și 2 în municipiul București) și 6 ordonanțe de ridicare silită de înscrisuri (în județul Brașov).

Activitățile se derulează în vederea completării probatoriului într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Acțiunea de astăzi are drept scop identificarea și ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri, date electronice, evidențe personale, medii de stocare, etc.) fiind cercetată activitatea întreprinsă de 29 de persoane fizice, care, în perioada martie 2022 – martie 2023, în baza unor documente ce ar fi conținut date nereale, ar fi solicitat de la 14 instituții, din județul Brașov, decontarea a 2.565.540 de lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea corespunzătoare a 1.529 de persoane găzduite (cetățeni ucraineni).

De asemenea, vizată activitatea a 9 instituții publice, din județul Brașov, în legătură cu modalitatea în care și-au îndeplinit responsabilitățile, care le reveneau în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

În acțiune sunt angrenați 143 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Pentru activitățile procedurale din afara județului Brașov, se beneficiază de sprijinul structurilor de investigare a criminalității economice din București și Constanța.

La finalizarea activităților, 10 persoane vor fi conduse la sediul organelor de cercetare penală, pentru audieri.

 

Articolul precedentCristina Neagu a fost nominalizată la Premiile de Excelenţă ale Federaţiei Europene de Handbal
Articolul următorCopil atacat cu furci și bâte, într-o comună din Brașov