În această ediție a topului, Universitatea din Brașov ocupă locul 760 la nivel mondial și locul 312 la nivel european, în urcare față de ediția precedentă, când s-a poziționat pe locurile 792, respectiv 328.
Dintre universitățile românești, instituția de învățământ superior din Brașov se află pe locul 3 în clasament. Pe primele două locuri se situează Universitatea Babeș Bolyai și Universitatea de Vest din Timișoara. În total, din România au fost incluse în această ierarhie 11 universități. În acest an au fost introduse în clasament 1750 de universități din Statele Unite ale Americii și din alte 90 de țări din întreaga lume, cu 72 de universități mai mult față de ediția precedentă a clasamentului. Reputația mondială și cea regională, numărul publicațiilor, al cărților și al conferințelor, numărul total al citărilor, impactul acestora, aparițiile regăsite în topul celor mai citate publicații, dar și procentul publicațiilor cu colaborare internațională sunt doar câțiva dintre indicatorii de performanță ai Best Global Universities Rankings.