Televiziunea Publică a cheltuit 1.027.996 de euro pe recitalurile de la ediţia din acest an a Festivalului „Cerbul de Aur”. Printre numele sonore de invitaţi s-au numărat James Blunt, Amy Macdonald şi Edvin Marton.

Cap de afiş a fost însă cântăreaţa americană Nicole Scherzinger, fostă membră a trupei Pussycat Dolls. Onorariul ei a fost aproape jumătate din întreaga sumă, anunţă Libertatea.

Membrele trupei Pussycat Dolls s-au bucurat de faimă internaţională în timpul unei cariere de aproape șapte ani, între 2003 şi 2010. Nicole Scherzinger, liderul trupei, şi-a lansat o carieră solo mult mai puţin de succes. Ambele ei albume de până acum abia au lăsat urme în topurile internaţionale. Cu toate acestea, a susţinut numeroase concerte. Cel din România s-a dovedit foarte profitabil, graţie bugetului Televiziunii Publice: 462.045 de euro, potrivit informaţiilor obţinute de Libertatea.

James Blunt, însă, celebrul autor al hit-ului „You’re beautiful”, ale cărui albume s-au aflat în permanenţă în topuri şi care a strâns de-a lungul carierei numeroase premii – inclusiv cinci nominalizări Grammy – a fost plătit doar cu 211.818 euro. De două ori mai puţin!

Libertatea a obţinut o listă a onorariilor plătite de Televiziunea Publică. Pe lângă cei peste 462.000 de euro oferiţi lui Nicole Scherzinger, alte aproximativ 565.000 de euro s-au plătit pentru restul de 13 invitaţi. Iulia Vântur a primit puţin peste 29.000 de euro, pe când italianul Gabriel Garco, un actor foarte puţin cunoscut în afara ţării sale natale, a primit 40.551 de euro.

 

 

Articolul precedentFOTO – Accident rutier, cu două victime, în județul Brașov
Articolul următorGarda Forestieră Brașov, amendă pentru transport ilegal de lemn