Cu puțin timp în urmă, pe DN1, între localitățile Perșani și Șercaia, din județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un singur autovehicul, anunță IPJ Brașov.

Primele date indică faptul că autovehiculul, care circula dinspre Brașov spre Sibiu, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în câmp.

Din nefericire, în urma accidentului, pasagera de pe bancheta din spate, o femeie de 72 de ani, din județul Prahova, a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Traficul rutier se desfășoară cu restricții până la finalizarea cercetărilor.

Foto: IPJ Brașov

Articolul precedentSalariul minim brut ar urma să crească, de la 1 septembrie. Ce pregătește Guvernul
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET