La data de 27 decembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Unul dintre cercetați a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în vederea comercializării, 104 comprimate de ecstasy (drog de mare risc), achiziționate anterior de la ceilalți doi.

Ulterior, unul dintre aceștia ar fi predat 1.196 de tablete de ecstasy, pe care le-ar fi deținut la locuința sa.
 
Din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că, pe parcursul lunii decembrie 2023, aceștia ar fi intermediat sau vândut direct ecstasy, cu prețul de 25 de lei pentru un comprimat.
 
La data de 27 decembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore.
 
În cursul aceleași zile,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Brașov.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Articolul precedentRevelion 2024: surprize uriașe oferite de Realitatea PLUS, la trecerea dintre ani – VIDEO
Articolul următorÎn hotelul lui Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, și-ar fi desfășurat activitatea o rețea de prostituție cu minore