Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi o informare meteo de ploi și vânt și Cod galben de ninsori însemnate pentru județele Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita valabile până miercuri seara (08.12.2021). Informarea meteo de ploi, intensificări ale vântului și polei este valabilă de luni seara până miercuri la ora 18.00.
În acest context, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte prudență maximă în timpul deplasării pe drumurile publice și le reamintesc că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
De asemenea, polițiștii le recomandă șoferilor:
Înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
Informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit sunt drumuri blocate sau tronsoane cu trafic restricționat, pentru a evita riscul de înzăpezire.
Circulați cu viteză redusă îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în condiții de carosabil ud/umed, acoperit cu polei, ninsoare, vizibilitate scăzută. Măriți distanța între mașini astfel încât să puteți opri la timp în cazul unui incident neprevăzut. De asemenea, nu frânați brusc!
Nu depășiți în condiții de vizibilitate scăzută din cauza ninsorii sau ploii, chiar dacă marcajul rutier vă permite și asigurați-vă foarte bine înainte de a trece de pe o bandă pe alta.
Folosiți luminile de întâlnire pe tot parcursul deplasării, indiferent de oră și categoria de drum pe care vă aflați. Atenție, proiectoarele de ceață se folosesc exclusiv pe timp de ceață!
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul decât în condiţii normale! Montați triunghiurile chiar și atunci când mașina este în afara părții carosabile!
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile.
Respectați indicațiile polițiștilor care supraveghează și dirijează traficul rutier.
În ceea ce privește pietonii, le reamintim că temperaturile scăzute, vremea închisă, lapovița și ninsoarea accentuează considerabil oboseala conducătorilor auto astfel încât recomandarea principală este aceea de a vă asigura foarte bine înainte de a vă angaja în traversarea drumului, inclusiv când faceți acest lucru pe trecerile semaforizate. Nu traversați până când șoferii nu opresc pentru a vă acorda prioritate!