Târgul de Crăciun Cluj-Napoca a fost nominalizat din nou în cadrul concursului European Best Christmas Market organizat de către European Best Destinations.

 Evenimentul se află astfel printre primele 24 cele mai frumoase Târguri din Europa.

Votul se desfășoară în perioada 29 noiembrie – 10 decembrie și puteți vota din nou la interval de 24 de ore.

Votarea se face aici.

Târgul aduce și câteva elemente de noutate față de anii precedenți. Temerarii vor putea descoperi târgul prin joc, în cadrul unei activități de tip vânătoare de comori, care îi va purta pe la principalele atracții din târg și le va testa abilitățile de detectiv. Programul Căsuței Moșului, va include, pe lângă tradiționalele ateliere și sesiuni de jocuri pentru toată familia, și o activitate de tipul escape room, în care cei mici vor avea la dispoziție doar 30 de minute să găsească registrul lui Moș Crăciun și să-și treacă numele pe lista copiilor curioși.

Anul acesta se vor colecta fonduri pentru două proiecte ale celor de la Beard Brothers, și anume pentru beard mobile, primul proiect social de acest fel din România, care are scopul de a pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități o metodă de transport adecvată nevoilor lor, și pentru ambulanța socială, un vehicul echipat să ofere servicii medicale, asistență socială și consultanță juridică românilor care locuiesc în zone rurale izolate sau comunități cu risc de marginalizare.

Vezi mai multe aici

Articolul precedentProgramul complet al manifestărilor de 1 Decembrie, la Brașov
Articolul următorTrafic ÎNCHIS, astăzi, în centrul Brașovului