Vacanță cu scop: o insulă din Grecia oferă cazare și masă gratuită celor care îngrijesc pisicile fără stăpân

Vacanță cu scop: o insulă din Grecia oferă cazare și masă gratuită celor care îngrijesc pisicile fără stăpân
Ce sunt nevoiți să facă voluntarii
Iubitorii de pisici care visează la o experiență specială, într-un cadru idilic, au acum ocazia perfectă să îmbine utilul cu plăcutul. Insula grecească Syros, situată în inima Mării Egee, la mică distanță de portul Pireu, oferă cazare și masă gratuită voluntarilor dispuși să ajute la îngrijirea pisicilor fără stăpân.
Syros adăpostește aproximativ 3.000 de pisici comunitare, iar încă din anii ’90 organizații caritabile, precum Syros Cats, se ocupă de controlul populației feline prin sterilizare, tratamente medicale și adopții. În prezent, organizația caută voluntari care să se implice activ pentru o perioadă minimă de o lună.
Cei selectați beneficiază de cazare gratuită, mic dejun și utilități incluse. În schimb, voluntarii trebuie să aloce aproximativ cinci ore pe zi, cinci zile pe săptămână, activităților de îngrijire a pisicilor salvate.
Ce presupune munca de voluntar
Sarcinile zilnice includ hrănirea pisicilor, curățarea spațiilor și a litierei, îngrijirea animalelor, lucrări ușoare de grădinărit, administrarea tratamentelor și transportul pisicilor bolnave sau rănite la veterinar. De asemenea, voluntarii pot fi implicați în capturarea pisicilor sălbatice pentru sterilizare sau tratament.
Pe lângă îngrijirea animalelor, voluntarii vor interacționa și cu vizitatorii insulei, oferindu-le informații despre activitatea organizației și despre viața de pe Syros.
Organizația recomandă prudență în manipularea pisicilor bolnave sau rănite și subliniază că orice intervenție trebuie făcută doar cu acordul coordonatorilor. Sunt încurajate să aplice persoanele mature, autonome și într-o bună condiție fizică.
Cei cu experiență în domeniul veterinar sau care au mai lucrat cu pisici sălbatice au șanse mai mari de acceptare, în timp ce candidații sub 25 de ani sunt evaluați mai strict.
Pentru cei pasionați de animale și dornici de o experiență diferită, Syros poate deveni mai mult decât o destinație de vacanță, un loc unde fiecare zi contează cu adevărat.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











