Avertisment Infotrafic: ceață densă în 17 județe și condiții pentru formarea ghețușului

Avertisment Infotrafic: ceață densă în 17 județe și condiții pentru formarea ghețușului
Ceață densă în 17 județe și condiții pentru formarea ghețușului
Centrul Infotrafic al Poliției Române avertizează că, miercuri seară, circulația rutieră se desfășoară în condiții dificile pe numeroase drumuri din țară, din cauza ceții dense, care reduce vizibilitatea în unele zone chiar sub 50 de metri. În funcție de condițiile locale, există și risc de formare a ghețușului.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, ceața afectează traficul pe artere rutiere din 17 județe: Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova și Tulcea.
Polițiștii atrag atenția că, în anumite zone, vizibilitatea este extrem de redusă, ceea ce îngreunează deplasarea în siguranță și poate favoriza producerea accidentelor rutiere.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi și pietoni
Având în vedere condițiile meteo, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să reducă viteza, să păstreze o distanță mai mare față de vehiculele din față și să evite depășirile riscante. De asemenea, este important ca geamurile și farurile să fie curate, pentru asigurarea unei vizibilități optime.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să nu oprească pe carosabil, pe benzile de circulație sau pe banda de urgență a autostrăzilor, decât în situații justificate.
Totodată, pietonii sunt îndemnați să evite deplasarea pe partea carosabilă pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate redusă și să se asigure că intenția de traversare a străzii este clar observată de șoferi.
Citește și:
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











