VIDEO Dosar penal pentru un bărbat care transporta 120 de kilograme de materiale pirotehnice

politie
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, la data de 11 decembrie 2020, polițiștii brașoveni, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov, au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 28 ani, care conducea un autovehicul pe DN1, în timp ce transporta cantitatea de aproximativ
120
kg de articole pirotehnice, acestea nefiind etichetate în limba română, conform prevederilor legale.În continuarea cercetărilor, polițiștii au procedat la confiscarea unui număr de
41.340
bucăți petarde și
14
baterii pentru care bărbatul în cauză nu deținea documente legale de proveniență.În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.Vă aducem la cunoștință faptul că,
orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate de către persoane neautorizate sunt interzise, cu excepția celor din categoria F1 ȘI P1, ce pot fi deținute și folosite de către persoanele peste 16 ani, respectiv peste 18 ani, cu condiția ca acestea să fie etichetate în limba română și achiziționate în conformitate cu prevederile legale.
[embed]https://youtu.be/svXqy8UFLIE[/embed]
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News










