Încălzire în sistem centralizat mai ieftină, la Brașov! Tarif redus la gigacalorie, din noiembrie!

Peste 17 milioane de lei este valoarea celei de-a cincea tranșe prin care MDLPA sprijină autoritățile locale pentru încălzirea pe bază de gaze naturale
Încălzirea centralizată, cu 33% mai ieftină decât cea cu centrală proprie. Asta arată toate studiile Serviciului Local Centralizat de Termoficare Brașov. Iarnă grea pentru cei care au centrale de apartament. Pe fondul scumpirii gazului, tot mai mulți brașoveni se rebranșează la sistemul centralizat de termoficare. În prezent există 5.390 de abonați, exclusiv persoane fizice.
O scădere de 1% față de sezonul trecut, de la 5.430 de abonați. Însă doar la persoanele fizice. Dar au fost rebranșate și instituții importante. Cum ar fi Spitalul Tractorul, Școala 13, CEC Bank și socitetatea Energo Reparații. Șeful Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, Mircea Marin, ne dă detalii: „Dacă am socoti în locuitori echivalenți, estimările consmului celor pe care i-am branșat doar anul acesta ar reprezenta o creștere de 11% a numărului de locuitori echivalenți total. Am avut o debranșare de 1% și o creștere de 11%”.
Numărul de consumatori echivalenți aproape că a fost dublat din 2016 și până în prezent, prin revenirea la sistemul centralizat a multor instituții. Branșarea Spitalului Tractorul echivalează, spre exemplu, cu 250 de apartamente racordate. Cât despre prețul agentului termic, Mircea Marin dă vești bune brașovenilor. Datorită plafonării tarifului la gaz metan, gigacaloria la Brașov nu doar că nu se va scumpi, dar se va ieftini din noiembrie, cu 14%. „Pentru perioada aprilie – octombrie avem un preț al gigacaloriei de 264,14 lei cu TVA de 19%. Din noiembrie până în martie, practic pe parcursul sezonului rece legiferat, prețul va fi mai mic. 233,07, cu TVA de 5%”, a declarat șeful SPLT Brașov, Mircea Marin.
Tarifele pentru consumatorii non-casnici rămn neschimbate. Pentru cei branșați la rețeaua de transport, tariful este de 581,54 lei cu TVA, iar pentru cei branșați la rețeaua de distribuție este de 763,06 lei. Și pierderile pe rețeaua de termoficare s-au redus considerabil. De la 95% la înființarea SPLT, în 2016, la 13% în prezent. Când vor primi căldură brașovenii branșați în sistemul centralizat ne spune același Mircea Marin. „Reviziile s-au făcut de-a lungul anilor. Inclusiv acum în septembrie le vom face. Astfel încât, dacă în octombrie sau în noiembrie se vor îndeplini condițiile legale de 3 zile consecutive de temperaturi sub 10 grade, în intervalul 18.00 – 06.00, atunci vom porni”.
Mircea Marin trage un semnal de alarmă și îi atenționează pe cei care s-au debranșat ilegal: „Vom anunța toate asociațiile că începem probele la rece, adică băgăm apă deja în instalații. Am întâlnit cazuri de debranșări ilegale. Mai mult, oamenii și-au tăiat caloriferele și au pus un dop de ipsos. Iar când am băgat presiune vă închipuiți ce a fost la ei în casă”.
SPLT achiziționează cea mai mare parte din energia termică de la un partener privat, în co-generare de înaltă eficiență. Mircea Marin suține că nu sunt probleme nici cu stocurile de gaz. Aprovizionarea pentru sezonul rece fiind, la acest moment, de peste 60% și va ajunge la 100% în perioada următoare.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










