FOTO Două dintr-o lovitură. A doborât cu mașina un stâlp de iluminat și un copac, în municipiul Brașov!
3 mai 2021, 11:18
Actualizat: 3 mai 2021, 11:18

FOTO Două dintr-o lovitură. A doborât cu mașina un stâlp de iluminat și un copac, în municipiul Brașov!
Articol scris de Scris de Stoica Marian
Traficul a fost afectat pe Bulevardul Saturn
Trei ore și jumătate! Atât au stat polițiștii locali în stradă pentru a fluidiza traficul pe Bulevardul Saturn, pentru a se asigura că se circulă în siguranță în condițiile în care vizibilitatea era redusă din cauza ploii.
Asta după ce un conducător auto a pierdut controlul volanului și a intrat frontal într-un arbore și un stâlp de iluminat public aflate pe marginea drumului. Pe stâlpul prăbușit erau suspendate și cablurile de transport pentru troleibuzele RAT Bv, fiind un real pericol, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Polițiștii locali ajunși la locul incidentului au solicitat furnizorului să întrerupă energia electrică din rețeaua publică, ținând cont de faptul că iluminatorul funcționa, chiar căzut la pământ fiind. Agenții au asigurat zona până când traseul a fost sigur pentru participanții la trafic, iar arborele și iluminatorul au fost îndepărtați cu utilaje speciale și carosabilul a fost curățat.
[gallery td_select_gallery_slide="slide" td_gallery_title_input="FOTO: POLIȚIA LOCALĂ BRAȘOV" ids="84148,84149,84150,84151,84152"]
SURSĂ: POLIȚIA LOCALĂ BRAȘOV
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











