COD GALBEN DE INUNDAȚII PENTRU RÂURI DIN 14 JUDEȚE

COD GALBEN DE INUNDAȚII PENTRU RÂURI DIN 14 JUDEȚE
Populația este sfătuită să manifeste prudență și să evite activitățile în apropierea cursurilor de apă
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a instituit, având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, Cod Galben de inundații pentru râuri din 14 județe, valabil de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 9:00.
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării acestora, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale. De asemenea, sunt prognozate creșteri ale debitelor și nivelurilor, existând probabilitatea depășirii cotelor de atenție.
Atenționarea Hidrologică vizează anumite sectoare de râuri din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Ialomița, Brașov, Covasna, Buzău, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Constanța și Tulcea.
'În acest context, populația este sfătuită să manifeste prudență și să evite activitățile în apropierea cursurilor de apă sau în zonele inundabile. Se recomandă ca locuitorii să nu traverseze poduri improvizate sau drumuri acoperite de apă, să își protejeze bunurile și gospodăriile prin măsuri preventive și să respecte instrucțiunile autorităților locale. Totodată, este important ca cetățenii să rămână informați prin intermediul canalelor oficiale și să urmărească evoluția situației hidrometeorologice', transmite INHGA.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:56 - Guvernul vrea să interzică azi cumulul pensie-salariu pentru angajații la stat - SURSE
- 15:41 - Gest cutremurător al lui Ionel Ganea după tragedie: cum a transformat pierderea fiului într-o cauză pentru alți copii
- 15:04 - Numirile pentru TVR și Radio România, anulate. CCR a admis sesizarea AUR privind algoritmul politic
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News














