Braşovean acuzat de tentativă la omor, REȚINUT!

omor
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tentativă la omor”.
În fapt, la data de 27 octombrie 2021, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele din județul Brașov unei persoane de sex feminin, i-ar fi fost provocate vătămări corporale cu un obiect contondent, înțepător, de către o persoană de sex masculin.În urma sesizării, s-a constituit echipă operativă complexă formată din polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele, Serviciului de Investigații Criminale Brașov și Serviciului Criminalistic Brașov, care s-a deplasat, de îndată, la fața locului.Persoana vătămată a fost identificată ca fiind o femeie, în vârstă de 45 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.Polițiștii au reușit, în scurt timp, depistarea și identificarea persoanei bănuite de săvârșirea faptei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 52 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, fostul soț al persoanei vătămate, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











