2. Scene incredibile în trafic: un bărbat a fost oprit de trei ori beat în aceeași noapte. La final a fugit de polițiști

2. Scene incredibile în trafic: un bărbat a fost oprit de trei ori beat în aceeași noapte. La final a fugit de polițiști
Un bărbat din județul Maramureș a fost depistat de polițiști de trei ori în stare de ebrietate în trafic, în doar patru ore, iar de fiecare dată alcoolemia indicată de aparat a fost una foarte ridicată.
La a treia oprire, acesta a refuzat să se conformeze semnalelor polițiștilor și nu a tras pe dreapta. După ce agenții au reușit să îl oprească, bărbatul a devenit agresiv, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a-l calma.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din Baia Mare, a fost oprit pentru prima dată în seara de 15 martie, în jurul orei 20:50, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe raza localității Mogoșești.
Pentru că se afla într-o stare evidentă de ebrietate, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional.
La aproximativ 40 de minute după primul incident, polițiștii l-au depistat din nou în trafic, însă de această dată la volanul unui autoturism care circula haotic pe drumul județean 108E.
Potrivit Poliției Maramureș, testarea cu etilotestul a indicat 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru stabilirea exactă a alcoolemiei, bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. În același timp, polițiștii i-au reținut permisul de conducere și i-au explicat că nu mai are dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Chiar și după aceste măsuri, bărbatul a ignorat sancțiunile primite și a continuat să conducă. În jurul orei 00:10, polițiștii l-au observat din nou la volan, în aceeași localitate, și i-au făcut semn să oprească.
De această dată însă, șoferul nu s-a conformat și a încercat să scape, iar polițiștii au pornit în urmărirea lui folosind semnalele acustice și luminoase.
În cele din urmă, autoturismul a fost interceptat, iar agenții au constatat că la volan se afla același bărbat. Testarea alcoolscopică a indicat 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acesta a fost transportat din nou la spital pentru recoltarea de probe de sânge.
În timpul intervenției, bărbatul s-a manifestat agresiv față de polițiști, motiv pentru care la fața locului au fost solicitați și jandarmi pentru a aplana situația.
Citește și:
- 16:40 - Întâlnire la Cotroceni pe tema energiei: Nicușor Dan a discutat cu șefii OMV Petrom despre prețurile carburanților și proiectul Neptun Deep
- 16:08 - Refuz surprinzător pentru Washington: un aliat puternic nu vrea să se implice în criza din Strâmtoarea Ormuz
- 15:56 - Iran amenință direct România cu „un răspuns politic și juridic” după permisiunea acordată SUA de a folosi bazele militare românești
- 15:30 - Realitatea Plus, lider detașat de audiență cu Călin Georgescu în platou. Audiența „Ghiță TV” a scăzut în timpul atacurilor la președintele interzis de Sistem
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











