România a trimis, luni, în Fâşia Gaza, un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament, în valoare de 8,2 milioane de lei, în continuarea acordării de asistenţă umanitară populaţiei civile.

„România continuă acordarea de asistenţă umanitară populaţiei civile din Fâşia Gaza. În cursul dimineţii a fost trimis un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu”, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, transportul se realizează cu resurse naţionale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru.

Ulterior, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relaţia Republica Cipru – Fâşia Gaza se face cu ajutorul agenţiilor specializate ONU.

AGERPRES

Sursa foto: gov.ro

Articolul precedentVolei masculin: CSM Corona Braşov, la un singur pas de un titlu istoric în Divizia A1
Articolul următorGala Premiilor Gopo 2024, luni, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti