Polițiștii Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigatii Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că MALETS ANTONINA, în vârstă de 32,  cetățean ucrainian, cazată in Centrul pentru Primire Refugiați C.A.T.T.I.A., a  plecat voluntar din centru in data de 12.01.2023, in jurul orei 22.00, dar nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălțime 1,60 m, greutate 50 kg, constituție astenica, fata ovala, ochi căprui, par vopsit în nuanța portocaliu, tunsa până la nivelul umerilor. 

Nu sunt disponibile informații legate de obiectele vestimentare pe care le purta la momentul plecării.

Aceasta are asupra sa telefonul mobil, dar nu poate fi apelată, întrucât este închis.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză  sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Articolul precedentȘOCANT! Unde s-a ajuns în războiul dintre Reghe și Prodanca! Fiul celor 2 a ajuns de urgență la spital, tatăl i-a dat ignore total
Articolul următorȘeful ANAF, despre sfidarea OMV: „Toate companiile sunt egale. Dacă vor încerca să facă inginerii financiare, nu vor putea scăpa”