Astăzi, valorile termice vor crește ușor în cea mai mare parte a țării, astfel că temperaturile maxime se vor situa între 0 și 11 grade. 

Cerul va avea înnorări și local vor fi precipitații slabe în regiunile intracarpatice și pe arii restrânse în restul teritoriului. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana, mixte în Maramureș, Transilvania și Moldova, iar la munte va ninge. 

În celelalte zone vor fi mai ales ploi slabe sau burniță. Izolat se va depune polei, cu precădere în centrul, estul țării și în zonele de deal. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și în nord-vest. Va fi ceață, local în sud și în est și pe alocuri în rest. 

În Bucuresti, valorile termice vor crește ușor, astfel că temperatura maximă va fi de 3…5 grade. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață. 

La munte, cerul va prezenta înnorări temporare și începând cu orele după-amiezii, izolat în masivele nordice iar în cursul nopții și în cele sudice, vor fi precipitații slabe mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. 

Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief se va semnala ceață. Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate comparativ cu zilele precedente.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorSimona Bucura Oprescu: „S-au găsit bani de către unii în 2020-2021 pentru vaccinuri care au fost aruncate – Trebuie să găsim bani și pentru pensii”