O tânără a fost bătută de un bărbat până a rămas inconștientă. Totul s-a petrecut în zona Modarom, din Brașov, în noaptea de joi, spre vineri?

Polițiştii au anunțat că l-au reținut pe suspect: 

Referitor la apariția în mediul online a unor imagini video în care poate fi observată o persoană de sex masculin, ce ar agresa o femeie, în timp ce se aflau pe bulevardul Eroilor din municipiul Brașov, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele: 

Față de persoana bănuită de săvârșirea faptei, respectiv față de un bărbat, în vârstă de 32 ani din municipiul București, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentVIDEO Guess Who, Grasu XXL și The Motans au încins atmosfera în prima seară de la diMANSIONS Fun Garden!
Articolul următorDate surprinzătoare, județul cu cele mai mari pensii din România: a depășit cu mult Bucureștiul