Patru persoane bănuite că au fost implicate luni, 20 aprilie, intr-un conflict produs pe raza localității Codlea, au fost retinute de polițiștii brașoveni.
Luni, 20 aprilie a.c., polițiștii si jandarmii brașoveni au intervenit într-un cartier din municipiul Codlea, județul Brașov, pentru a restabili climatul de ordine și liniște publică, după ce în jurul orei 21.15, membrii a două familii s-ar fi agresat verbal și fizic, folosind obiecte contondente, pietre și diferite obiecte, perturbând astfel ordinea și liniștea publică.
În urma intervenției forțelor de ordine, o parte dintre persoanele implicate au devenit recalcitrante, manifestându-se violent față de lucrătorii de poliție locală și jandarmerie, rezultând vătămarea corporală a patru dintre acestea.
Persoanele bănuite că au participat la conflict au fost conduse la audieri, polițiștii efectuând cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma audierilor, până la acest moment,au fost reținute patru persoane, care au fost introduse în Centrul de Reținere și arestare preventivă al I.P.J. Brașov, urmând să fie prezentate unității de parchet cu propuneri procedurale.
Cercetările în cauză continuă în vederea probării activității infracționale a tuturor persoanelor implicate.
VIDEO Lupte de stradă, între țigani, și la Codlea! Patru forțe de ordine RĂNITE!