În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii brașoveni au identificat și depistat autorul infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă săvârșită în data de 14 octombrie, la o casă de schimb valutar situată pe raza municipiului Brasov. Acesta este un bărbat în vârstă de 32 de ani din județul Brașov.

Ieri, 22 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în colaborare cu specialiști ai Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat două perchezitii domiciliare, în urma cărora a fost depistat autorul și au fost identificate si ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă și o sumă de bani reprezentând aproximativ 52.000 lei, peste 3.900 euro și circa 3.200 dolari.

În urma probatoriului administrat în cauză, autorul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Investigațiile derulate în cauză au fost efectuate în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, respectiv Biroul de Investigații Criminale, Secțiile 1-5 Poliție, Poliția Orașului Ghimbav și Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Brașov, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune solutie legală la finalizarea anchetei.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Articolul precedentIncident rutier și pe Calea București
Articolul următorCOVID-19. Localitățile din judeţ care au depăşit rata infectării de 3 la 1000 de locuitori!