Modificare temporară a traseului liniei 22

De astăzi, până vineri, autobuzele de pe linia 22, doar pe sensul de deplasare de la Stadionul ”Tineretului” spre capătul de linie ”Saturn”, vor circula pe un traseu deviat. Modificarea este determinată de lucrările de infrastructură ce se vor realiza săptămâna viitoare în zona Străzii Vlad Țepeș. 

Astfel, după ce vor parcurge Strada Alexandru Ioan Cuza, autobuzele de pe linia 22 vor circula pe străzile Iuliu Maniu și Nicolae Iorga, până în zona Casei Armatei, iar apoi se vor deplasa pe Bulevardul Eroilor până în zona Teatrului Dramatic, de unde își reiau traseul obișnuit.

Această modificare nu va afecta în nici un fel opririle în stații, autobuzele de pe linia 22 staționând pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor în stația ”Iuliu Maniu”, iar apoi în stația ”Patria”. Între aceste două stații menționate nu va exista nici o altă oprire.

Pe celălalt sens de deplasare, dintre capetele de linie ”Saturn” și Stadionul ”Tineretului”, nu va opera nici o modificare de traseu. Graficele de circulație ale traseului cu indicativul 22 nu vor fi modificate. Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că vom face toate demersurile pentru ca efectele acestei modificări să fie cât mai puțin resimțite.

Articolul precedentBrașovul, sub COD GALBEN de vreme nefavorabilă!
Articolul următorVIDEO A fost semnat contractul pentru autostrada de pe câmp! S-a reziliat și acordul cu firma care lucra la DN73!