VIDEO A fost semnat contractul pentru autostrada de pe câmp! S-a reziliat și acordul cu firma care lucra la DN73!

În prezența Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, dar și al premierului Viorica Dăncilă, au demarat lucrările pentru execuția sectorului de autostradă Râșnov – Cristian și a drumului de legatură cu profil de autostradă care asigură descărcarea traficului rutier spre municipiul Brașov.

Acest segment va avea o lungime de 10 km, din care 6,3 km în regim de autostradă și 3,7 km la profil de drum naţional cu 4 benzi, separate pe zona mediană. Antreprenorul acestui sector este Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL., iar valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei fără TVA. Durata contractuală de execuţie este de 18 luni și prevede o garanția de bună execuție a lucrărilor de 48 de luni. Sectorul Râșnov – Cristian face parte din lotul 2 (tronsonul Comarnic – Brasov), parte integrantă a autostrăzii București – Brașov în lungime totală de 168 km. Tot astăzi a fost reziliat și contractul cu firma Azvi Straco, care a întârziat lucrările la DN73. Firma primise 45% din valoarea totală a contractului de 270 de milioane de lei, dar care executase doar 40% din lucrări.

Articolul precedentModificare temporară a traseului liniei 22
Articolul următorFemeie rămasă fără picior, în stația de autobuz, în această seară, la Brașov? (FOTO)