Numeroase manifestări, concursuri, programe culturale și artistice, săptămâna viitoare, pentru comemorarea evenimentelor din 15 noiembrie 1987, când a avut loc Revolta Anticomunistă de la Brașov. Depuneri de coroane, un concert, proiecția unui film documentar, celebrul Cros 15 Noiembrie, dar și o cursă internațională de alergare. Acestea sunt doar câteva dintre evenimentele programate la Brașov între 11 și 13 noiembrie.

Vicepreședinte Asociația 15 Noiembrie, Dănuț Iacob: „Ne-am bucurat de sprijinul Consiliului Județean, avem o relație de colaborare și prietenie. Mă bucur că am găsit un sprijin. Anul acesta se împlinesc 35 de ani. Nici mie nu imi vine să cred. Eram doar un tânăr de 19 ani atunci. Mă bucur că am ridicat România din genunchi. Unii, din păcate, au înțeles greșit această libertate. Cu ajutorul deputatului PNL Gabriel Andronache, în Parlament se va ține un moment solemn cu ocazia acestei zile de 15 noiembrie. Este un moment foarte important pentru tot Brașovul și trebuie să ne aducem aminte de fiecare dată de cei care au ieșit în stradă și și-au riscat viața. Sper să se rezolve problema monumentului. Sper ca Primăria să ne acorde atenția necesară pentru un monument dedicat celor care au luat parte la mișcarea anticomunistă de la Brașov. Din păcate, până acum, am fost ignorați de cei de la Primărie, deși am avut numeroase promisiuni. Dar, eu sunt mai optimist și sper că speranța moare ultima”.

Evenimentele sportive din prejma zilei de 15 noiembrie vor fi organizate cu sprijinul Asociației Județene de Atletism.

Președinte Asociația Județeană de Atletism, Silviu Prescornițoiu: „Crosul 15 Noiembrie împlinește 33 de ani, cea mai longevivă competiție de alergare pe șosea. Este un eveniment compus din 3 competiții: Amatori, primul Campionat Național de Alergare pe Șosea – 5 kilometri, organizat împreună cu Federația Română de Atletism, dar și concursul Brașov 5K – competiție internațională adresată sportivilor profesioniști, sportivi din 10 țări. Am urmărit să aducem sportivi din fostul bloc comunist, cum ar fi Slovacia, Cehia. Plus sportivi profesioniști străini, dar vor participa și cei mai valoroși atleți ai momentului din România, peste 100 numai din țara noastră. Înscrierile se închid duminică, 13 noiembrie, în ziua concursului, la ora 10.00. Startul se va da la ora 11.00. Peste 1.000 de participanți am avut în 2019, cei mai mulți la număr. Vor mai fi și alte activități. Curs de arbitraj pentru atletism, o consfătuire a antrenorilor. Bugetul total de 150.000 de lei. Avem premii semnificative. 1500 euro câștigător, 1000 de euro locul 2 și 800 de euro locul 3. Plus diplome, medalii.”

Consiliul Județean Brasov a alocat 700.000 de lei prin ghidul de finanțare anul acesta pentru evenimentele sportive. Competiția de alergare Brașov 5K a primit un buget de 111.900 lei de la Consiliul Județean.

Ne bucură că avem șansa să fim implicați în aceste evenimente de comemorare a Crosului 15 Noiembrie. În fiecare an revăd cu plăcere filmul Brașov – 2 ani prea devreme. Mă încearcă emoții mari în fiecare an. Este un moment cu o mare încărcătură emoțională de fiecare dată. Mișcarea muncitorească din 15 noiembrie 1987 este un simbol al Brașovului și nu-l putem neglija sub nicio formă. Este o onoare pentru noi să fim implicați în aceste proiect. Nu trebuie să-i uităm niciodată pe cei care s-au sacrificat pentru ca noi toți să avem o viață mai bună”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea.

Articolul precedentLucrări de cadastru, derulate gratuit pentru cetățeni, pe o suprafață de șapte milioane de hectare
Articolul următorS-au deschis înscrierile pentru Târgul de Crăciun