Consiliul Național pentru Studirerea Arhivelor Securității a anunțat vineri, cu un candidat din partea partdiului lui Victor Ponta, Pro România, a fost colaborator al poliței politice comuniste. Este vorba de Samuel Calotă, candidat la Camera Deputaților.  

Potrivit comunicatului CNSAS, Samuel Calotă, născut în 1960, a fost colaborator al Securității, calitate dovedită, prin sentință definitivă, încă din 2012. 

„Referitor la verificarea candidaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie, (…) colegiul C.N.S.A.S. comunică următoarele.
S-au primit listele cu candidați de la toate Birourile Electorale Județene, exceptând Birourile Electorale Judeţene Dâmboviţa şi Olt.

S-au derulat procedurile de verificare pentru 6.030 candidați şi s-au procesat
datele pentru 5.713 persoane. Dintre acestea, în temeiul legii sunt verificabile (candidaţi
care sunt născuţi după anul 1973) 2.693 persoane, până în prezent fiind identificată
o persoană (Samuel Calotă – N.R.):

Pentru toți ceilalți candidați la alegerile parlamentare din 6 decembrie, verificările vor continua, conform procedurii legale, iar rezultatele finale vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin postarea pe site-ul oficial www.cnsas.ro.” a transmis instituția.
 
Articolul precedentFostul manager de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov și un fost consilier județean, reținuți pentru 24 de ore după perchezițiile de ieri! Cine sunt toți cei 12 suspecți?
Articolul următorOlimpia CSU Brașov, a patra victorie din Liga Națională de baschet feminin