Colecțiile fotografice fac parte din patrimoniul cultural și necesită o atenție și o grijă deosebite. Indiferent de domeniul lor, fotografiile nu cunosc granițe temporale, lingvistice sau fizice. Ele oferă informații care creează un impact din punct de vedere estetic, istoric sau pur științific, făcându-le nu numai o oglindă a progresului tehnologic, ci și o mărturie a moștenirii culturale universale.

Fotografiile documentează cum trăim, ce purtăm, cum lucrăm, ce mâncăm și locurile pe care le vizităm; surprind viața de zi cu zi, evenimente semnificative și practici culturale. Prin intermediul lor, putem afla despre trecut, înțelegându-ne, astfel, mai bine prezentul.

Riscul de distrugere sub influența timpului face necesară crearea de resurse digitizate ale fotografiilor rare. Totodată, globalizarea și societatea multiculturală presupun acces rapid la informații și comunicații.

Proiectul Erasmus+ Laboratorul de restaurare digitală – Digitizarea, restaurarea digitală și prezentarea fotografiilor vechi abordează atât aspectul prezervării pe termen lung a documentelor fotografice valoroase, cât și facilitarea și democratizarea accesului la informația vizuală.

Vineri, 19 aprilie 2024, ora 12.00, la Sala Europa 2, Hotel ARO Palace Brașov, Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov organizează un eveniment de instruire și diseminare a activităților implementate și a produselor intelectuale elaborate în cadrul proiectului mai sus menționat, la care sunt invitați să participe manageri de biblioteci din România, muzeografi, arhiviști, bibliotecari, fotografi, profesori din domeniul artei fotografice și alți specialiști provenind din organizații culturale brașovene.

Evenimentul constituie o oportunitate de instruire în domeniul digitizării și restaurării digitale a patrimoniului fotografic, furnizând îndrumare şi expertiză în selectarea materialului fotografic pentru digitizare, restaurarea manuală și digitală a fotografiilor vechi, tehnici de digitizare cu costuri reduse, păstrarea datelor digitale și prezentarea atractivă a materialelor digitizate.

Adresăm tuturor specialiștilor din domeniile amintite și oricăror persoane interesate, invitația de a se înscrie pe platforma online dezvoltată în cadrul proiectului, respectiv https://digireslab.eu/ro/acasa/, pentru a beneficia de resursele create în proiect și pentru a putea parcurge modulele de instruire puse la dispoziție, la final fiindu-le oferit un certificat pentru urmarea cursului.

Proiectul este desfășurat de Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov, în colaborare cu Bartin University – Turcia, Center for Vocational Training of University of Library Science and Information Technologies – Bulgaria, Riga State Technical School – Letonia, Student Computer Art Society – Bulgaria, sub coordonarea National High School of Polygraphy and Photography – Bulgaria, fiind susținut de programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Articolul precedentCaravana medicală: Peste 20.000 de români au beneficiat de servicii medicale gratuite, la standarde europene!
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET