Lotul național al României va participa la Campionatul European de Breaking din Sochi, organizat pentru prima dată după ce Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că acest stil de dans este unul dintre cele mai noi sporturi introduse la Jocurile Olimpice din 2024.

 

Delegația este formată din 8 dansatori – șase băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, și un oficial al Federației Române de Dans Sportiv.
Pentru prima dată în istorie, iubitorii acestui stil și reprezentanții culturii Hip Hop au ocazia să se întreacă cu alte țări într-un cadru diferit de cel cu care erau obișnuiți, pentru câștigarea unui titlu important, iar primul pas în acest sens este participarea la Campionatul European ce va avea loc în data de 26-27 iunie 2021 în Rusia.

 

Din Lotul României pentru această competiție fac parte:

Nedelciu Bogdan – Arad
Chiriță Constantin – Tecuci
Rugină Ciprian – Odobești
Lobonțiu Noris – Timișoara
Chen Andrei – București
Panturu Victor – Brașov
Poinar Simina – Oradea
Pralea Dora – Bistrița

Alături de ei, în Rusia, va fi prezent și Președintele Diviziei de Breaking din cadrul Federației Române de Dans Sportiv, Virgil Trifu.

Concursul se va desfășura în Domul de Gheață Bolshoi, parte a Parcului Olimpic ce a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sochi din 2014. Timp de două zile, reprezentații României vor participa atât la categoriile individuale, 1 vs. 1 B-boys (masculin) și 1 vs. 1 B-girls (feminin), cât și la categoria de echipă – fiecare lot național fiind format din 5 dansatori.

Pe scenă, vor fi prezente delegațiile a peste 50 de țări care se vor “lupta” pentru primele poziții, competiția fiind una foarte strânsă, dar și ocazia perfectă de a pregătire pentru Jocurile Olimpice ce vor avea loc la Paris, în 2024.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentBilanț coronavirus – 26 iunie – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Articolul următorPericol de inundații pe zeci de râuri din țară. Hidrologii au emis o nouă avertizare