Organizația Mondială a Sănătății anunță primul deces provocat de infecția cu un virus specific de gripă aviară. Este primul deces cauzat de virusul H3N8 și a fost raportat în China, la aproape o lună de la infectare. 

O femeie a murit în China din cauza gripei aviare H3N8, un virus care circulă din 2002 şi care nu a făcut până acum victime în rândul oamenilor. Anunțul despre decesul provocat de virusul gripei aviare a fost făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Virusul H3N8, care a apărut pentru prima dată pe continentul nord-american, a fost considerat până acum că se transmite la cai, câini şi lei de mare.

Virusul nu a fost detectat la oameni până la primele două cazuri, non-letale, în China, în aprilie şi mai 2022.

Persoana care a murit în China în acest an avea vârsta de 56 de ani şi locuia în provincia Guangdong, sud-estul Chinei. Femeia s-a îmbolnăvit pe 22 februarie, a fost internată cu pneumonie severă pe 3 martie şi a decedat pe 16 martie, potrivit OMS, relatează agerpres.ro.

„Niciunul dintre contactele apropiate ale acestui caz nu a dezvoltat infecţie sau simptome ale bolii la momentul redactării acestui raport. Cazul a fost depistat prin sistemul de supraveghere a infecției respiratorii acute severe (SARI)”, a precizat OMS într-un document.

Femeia avea mai multe afecțiuni de sănătate preexistente, inclusiv mielom multiplu, potrivit livemint.com.

OMS a mai precizat că femeia din China testată pozitiv pentru gripa aviară H3N8 a fost expusă la păsări de curte vii dintr-o piață înainte de a se îmbolnăvi.

Cazul din China este al treilea confirmat de infecție cu H3N8 la oameni și este și primul caz la un adult, care a dus și la deces.

CAZURI GRIPĂ AVIARĂ H3N8 NON-LETALE LA COPII, în 2022, în CHINA

Anul trecut, în aprilie 2022, un băiețel de 4 ani din centrul Chinei s-a îmbolnăvit grav după ce a fost expus la găinile din curte și rațe sălbatice. El și-a revenit în cele din urmă în urma infecției cu virusul gripei aviare H3N8. Câinele și pisica familiei au contractat virusul. Departamentul de sănătate din China (NHC) a anunțat că în cazul băiatului a fost o „transmitere unică între specii, iar riscul de transmitere la scară largă este scăzut”, potrivit mybigplunge.com. După testarea celor din familie nu a fost detectată nicio infectare în cazul lor.

Tot anul trecut, în mai 2022, un băiețel de 5 ani din provincia Hunan a fost și el infectat, dar a prezentat doar simptome ușoare și și-a revenit rapid, mai notează livemint.com.

China a confirmat primul caz uman de infectare cu tulpina H3N8 de gripă aviară în aprilie 2022, dar autoritatea sanitară a precizat că există un risc scăzut de transmitere pe scară largă în rândul oamenilor.

CE ESTE GRIPA AVIARĂ H3N8

Virusul gripei aviare H3N8 este un subtip diferit de virus gripal A și nu are legătură cu virusurile H5N1 care se răspândesc în prezent printre păsările și păsările sălbatice din Statele Unite și la nivel global. Nu se crede că acest caz uman de infecție cu virusul H3N8 prezintă un risc pentru sănătatea publică din SUA în acest moment.

Virusul H3N8 a fost detectat pentru prima dată la păsările sălbatice în anii 1960 și a fost detectat și la alte animale. Virusul gripei aviare H3N8 a fost detectat sporadic la păsările de curte din China și s-a descoperit că unele sunt strâns legate genetic de cazurile umane raportate în 2022, potrivit unei note din 10 aprilie a Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC).

Gripa aviară H3N8 nu a fost niciodată detectată în Statele Unite la oameni, însă virusul H3N8 dintr-o linie genetică diferită a fost detectat în trecut la păsările sălbatice din SUA și la unele mamifere, a reamintit CDC. În 2011, a existat un focar de gripă aviară H3N8 în rândul focilor din New England, care a provocat moartea a 162 de exemplare.

Se știe că gripa aviară H3N8 infectează caii, rațele, focile, câinii și pisicile, dar nu a fost detectată anterior la oameni. Gripa aviară H3N8 a fost înregistrată pentru prima dată în 2002 la păsările de apă din America de Nord, cum ar fi rațele, gâștele și lebedele.

SIMPTOMELE ÎN GRIPA AVIARĂ PROVOCATĂ DE VIRUSUL H3N8

Virusurile gripei aviare A(H3N8) sunt detectate frecvent la nivel global la animale. Virusul gripei aviare H3N8 se găsește în mod obișnuit la păsări, sălbatice, dar a fost detectat și la cai și este unul dintre cele două virusuri despre care se știe că provoacă gripa la câini, lei de mare.

Infecțiile gripale zoonotice la oameni pot fi asimptomatice sau pot provoca boala. În funcție de factorii legați de virusul specific și de gazda infectată, boala poate varia de la conjunctivită sau simptome ușoare asemănătoare gripei până la o boală respiratorie acută severă sau chiar deces. Au fost raportate simptome gastrointestinale sau neurologice, dar acestea sunt rare.

Cazurile umane de infecție cu virusuri de gripă aviară sunt de obicei rezultatul expunerii directe sau indirecte la păsări de curte, vii sau moarte, infectate, sau la medii contaminate, potrivit OMS.

Articolul precedentOTRAVA din farfurie – pericolul din carnea de mici. Ce pui, de fapt, pe grătar? Te poți îmbolnăvi grav
Articolul următorNoua directivă UE privind locuințele cu poluare redusă provoacă neliniște în multe țări