FOTO + VIDEO – A luptat împotriva Securității, iar acum își prezintă povestea vieții, la Brașov

Proiectia filmului documentar „Balkan Champion” (2006), īn regia lui Rekai Kincses, va avea loc marți, 27 noiembrie, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului cultural internațional KineDok, aflat la cea de-a treia ediție la Brașov. 

Invitatul special care va lua parte la o dezbatere cu publicul, după proiectie, este personajul principal al pelicului, Elöd Kinkses, tatăl regizoarei și membru distins al minorității etnice maghiare, care s-a exprimat ferm īmpotriva Securității.

Sinopsisul filmului: Anii ’90 au fost tulburi īn istoria recentă a României, o perioadă de confuzie și de anxietate. Sistemul de valori al regimului comunist dispăruse. Īnainte, Ceaușescu fusese dusmanul tuturor, situație ce crea o anume solidaritate între oameni. Era mai ușor să discerni īntre prieteni și dușmani. Odată cu dispariția fizică a dictatorului, oamenii s-au simțit liberi să-și exprime propriile frustrări. Și, de cele mai multe ori, au facut-o cu violență. Situația socială era favorabilă conflictelor de orice natură, inclusiv celor etnice.

Filmul dezvăluie această perioadă prin intermediul unei experiențe directe. Personajul principal este chiar tatăl autoarei, iar implicarea lui īn evenimentele ulterioare Revoluției a provocat schimbări cruciale īn viața īntregii familii. De pe poziția de membru distins al minorității etnice maghiare s-a exprimat ferm īmpotriva Securității. La īnceputul anilor ’90, o atare poziție era echivalentă unui act de sinucidere politică. Și i-a pus chiar viața īn pericol.

Intrarea la eveniment este liberă.

Programul KineDok powered by One World Romania are loc pentru al treilea an consecutiv la Brașov. Seria de proiectii KineDok, care a īnceput pe 6 noiembrie, se desfasoară pe o perioada de șase săptămâni, până pe 11 decembrie, în fiecare marți, de la ora 18.00, la Centrul Multicultural al Universitatii Transilvania.

Articolul precedentULTIMĂ ORĂ: Pieton lovit de autoturism
Articolul următorBustul Reginei Maria va putea fi admirat la Castelul Bran