Bustul Reginei Maria va putea fi admirat la Castelul Bran

Castelul Bran va expune de 1 Decembrie al doilea şi ultimul bust în bronz al reginei Maria, turnat după un şticlu având ca model bustul în bronz realizat de artista Miliţa Petraşcu în 1975, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul al XX-lea, informează într-un comunicat transmis AGERPRES de administraţia Castelului Bran.

Primul exemplar a fost donat Muzeului ”Cuibul Reginei” din Balcic, Bulgaria, unde se află şi astăzi, într-una dintre încăperile centrale ale castelului. Din trăsăturile reginei surprinse în sculptură transpar fineţea şi spiritul aprig al acesteia şi este o lucrare reprezentativă pentru perioada de maturitate a artistei, potrivit sursei citate.

Opera expusă la Castelul Bran este rodul unor studii realizate de artistă pe baza modelului, ştiută fiind relaţia de prietenie dintre aceasta şi Regina Maria. Evenimentul reprezintă un gest firesc dat fiind că Branul a fost, alături de Balcic, reşedinţa preferată a suveranei. Se recreează astfel o punte simbolică între cele două locuri, unul străjuit de crestele semeţe ale munţilor Bucegi, altul scăldat de spuma Mării Negre. Evenimentul are dublă semnificaţie, Ziua Naţională a Românei fiind, în An Centenar, cea mai bună ocazie pentru a sublinia contribuţia capitală a Reginei Maria la realizarea Marii Uniri. În plus, este şi un omagiu adus artistei, care s-a născut în luna decembrie a anului 1892”, arată sursa menţionată.

Dezvelirea bustului din bronz al reginei Maria este programată în primăvara anului viitor, cel mai probabil în luna mai, în cadrul unui eveniment amplu. În prezent se lucrează la soclul pe care va fi aşezat bustul, care va fi amplasat într-una dintre camerele Castelului Bran. De 1 Decembrie, vizitatorii Castelului Bran vor primi o cocardă tricoloră, iar pe faţada edificiului va fi desfăşurat drapelul naţional, precizează sursa citată.

Articolul precedentFOTO + VIDEO – A luptat împotriva Securității, iar acum își prezintă povestea vieții, la Brașov
Articolul următorTraseu modificat pe o linie de transport în comun din Brașov