Salvați Copiii România a decis accelerarea programului de dotare a maternităților din România, astfel încât nașterea să nu fie discriminatorie și tuturor nou-născuților să le fie asigurată șansa la viață. Astfel, în urma datelor centralizate și a solicitărilor primite, organizația ajunge la Brașov, pentru a șaptea oară, cu un incubator performant în valoare de 26.530 de Euro, ce va fi donat Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”.

În total, investiția în aparatură medicală donată maternităților și secțiilor de terapie neonatală din județul Brașov se ridică la peste 190.000 de Euro.

Date de context:

La Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea” au venit pe lume, în 2018, 4.281 de copii, dintre care 530 prematuri (o rată a prematurității de 12,38%).

89 de nou-născuți în 2018 au avut o greutate la naștere mai mică de 1.500 de grame.

Între ianuarie și aprilie 2019, s-au născut 1.430 de copii, dintre care 200 prematuri (13,99%).

33 de nou-născuți în prima jumătate a lui 2019 au cântărit, la naștere, mai puțin de 1.500 de grame.

„Salvați Copiii România a centralizat solicitările primite din țară și a făcut o analiză strictă, pentru că este greu să prioritizezi nevoile și să alegi maternitățile unde să faci primele investiții urgente. Iar criteriul este brutal: salvarea vieților nou-născuților prematur sau cu patologii grave.

Este o responsabilitate pe care o împărtășim cu partenerii și susținătorii noștri, care au înțeles că situația este cu adevărat urgentă. Mizăm pe răspunsul acestora, ori de câte ori medicii ne cheamă în ajutor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizația Salvați Copiii România a demarat un plan de urgență, pentru a duce aparatură medicală esențială acolo unde nevoile sunt imediate: astfel, în 2019, 115 aparate vor ajunge la 49 de maternități.

„La maternitatea noastră ajung cele mai grave cazuri din județ și din județele limitrofe, fiind unitate medicală de rang superior. Așadar, fiecare secundă contează pentru salvarea copiilor născuți prematur. Incubatorul performant donat de Organizația Salvați Copiii permite realizarea investigațiilor în același loc, fără să mai trebuiască să mutăm nou-născuții, care se află și așa în stare fragilă”, a declarat Dr. Olimpia Petrescu, șeful Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”.

Dotarea de la Brașov este parte a programului complex de combatere a mortalității infantile. În ultimii opt ani, Salvați Copiii România a investit aproximativ cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii.

„Atunci când gesturile bune vin împreună, rezultatul e o societate mai bună pentru toți. Eu sunt extrem de recunoscătoare Organizației Salvați Copiii România, pentru că m-a învățat să ajut, să mă implic în cauza copiilor născuți prematur. Este foarte important să ne implicăm în redirecționarea impozitului pe venit pentru că fiecare gest contează și numai împreună putem contribui la salvarea micuților prematuri”, a precizat Amalia Năstase, Ambasador al Campaniei de Reducere a Mortalității Infantile Salvați Copiii.

Viața prematurilor depinde de investiția în maternități: 3,5% din impozitul pe venit

Salvați Copiii România a identificat, de-a lungul celor opt ani de campanie pentru reducerea mortalității infantile, mecanisme de finanțare care să acopere componenta de intervenție, pentru că salvarea vieților copiilor născuți prematur este o urgență.

Până pe 31 iulie, fiecare contribuabil poate depune Formularul 230 sau Declarația Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizației la administrația financiară de care aparține cu domiciliul. Totodată, companiile care plătesc impozit pe profit pot sponsoriza cu maxim 20% din impozitul pe profit datorat anual, dar nu mai mult de 0,5% din cifra de afaceri, iar microîntreprinderile cu maxim 20% din impozitul pe venit datorat trimestrial. Formularele se pot descărca de la www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza, iar mai multe informații despre posibilitatea companiilor de a sponsoriza programul se pot afla la [email protected].

Articolul precedentUn nou cod galben de ploi, valabil până mâine dimineață
Articolul următorCirculație restricționată, de miercuri, pe o stradă din municipiul Brașov