Asociația Club Sportiv EcoRun, în colaborare cu Primăriile Moieciu și Fundata, organizează, astăzi, în localitatea Moieciu de Sus, concursul de Alergare MontanăSalomon EcoRun Moieciu”. Ediția din acest an este o ediție aniversară prin care vom sărbători 10 ani de alergare montană pe potecile tradiționale din zonă.

Două mii de alergători sunt așteptați să ia startul la Cros și la Maraton. Un număr incredibil de 726 de fete la start, 161 dintre ele au ales chiar Maratonul. Numărul țărilor participante este de 21 în acest an, din nou steagurile multicolore vor anima centrul satului.

Am pornit evenimentul (noi, o gașcă de prieteni pasionați de natură, drumeție și alergare montană) plecând de la bucuria concursurilor la care am participat. Ca organizatori, am învățat an de an, progresul nostru mergând mână în mână cu cel al alergării montane în România. Am crescut cu fiecare ediție, iar acum, având în spate toată experiența și o echipă extraordinară, așteptăm cu nerăbdare să trăim în 2019 emoția unui nou Start.
De 10 ani, descoperim potecile din Moieciu și Fundata cu aceeași bucurie pe care de-abia așteptăm s-o retrăim împreună, primăvara, într-un weekend de alergare la Salomon EcoRun Moieciu.

Parcursul traseului este de o frumusețe aparte, sus-jos pe muchiile din împrejurimile satului Moieciu de Sus, oferind alergătorilor și susținătorilor oportunitatea de a descoperi cadrul natural și tradițional de la poalele munților Bucegi și Leaota. Ideea acestui maraton a pornit de la dorința de a face cunoscute aceste locuri și de a încerca le conservăm și le valorificăm prin încurajarea ecoturismului și a sportului.


Evenimentul
va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte:


*Marathon: concurs destinat alergătorilor desăvârșiți și celor care doresc și depășească limitele; va fi o cursă pe distanță clasică de 42 de kilometri, cu o diferență de nivel de cca +2300m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus. Timpul limita de sosire este de 9h de la Start.


*Cross: cursă destinată celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea și doresc și schimbe modul de viață, devină mai activi. Va fi o cursă de 14 kilometri cu o diferență de nivel de cca +600m, startul și sosirea vor avea loc în Moieciu de Sus.


*EcoKids: Concurs destinat copiilor; în funcție de categoria de vârstă se vor parcurge diferite distanțe, cu startul și sosirea în Moieciu de Sus.

Există deja o comunitate tot mai numeroasă a celor pasionați de alergare montană. Alergarea este unul din cele mai simple sporturi, nu este costisitor și poate fi practicat la orice vârstă, indiferent de condiția socială sau materială. Cursele de Maraton atrag tot mai mulți participanți în toată lumea, este o lupta cu propriile limite, înseamnă pregătire, planificare, autodepășire, prietenie.

Pregătește-te pentru Salomon EcoRun Moieciu, vino în 4 mai alergi și te bucuri de primăvară sau doar admiri peisajele extraordinare și îi încurajezi pe alergători. Vei descoperi locuri inedite, poteci care traversează fânețe și păduri, odăi și case de un farmec aparte, peisaje colorate iar contrastul dintre verdele pășunilor și crestele înzăpezite ale Bucegilor îți vor da prilejul nu simți oboseala. Vino și bucură-te de natură!

Înscrierile pentru Cross și Marathon au fost închise. În limita locurilor disponibile, participanții s-au înscris online pe website-ul evenimentului www.ecorun.ro
Copiii
se vor înscrie la față locului în perioada 3-4 mai pentru cursa destinată lor: EcoKids, aproximativ 650 de copii sunt așteptați la start. Startul copiilor va avea loc sâmbătă după amiaza începând cu ora 16:00, în funcție de categoria de vârstă.
Pentru cei
care doresc se implice în organizarea evenimentului, devină voluntari sau devină parteneri îi rugăm ne scrie un email sau acceseze secțiunea dedicată voluntarilor de pe website-ul evenimentului.

Suntem mândri că împreună reușim să organizăm an de an acest eveniment, iar pentru un weekend, un sat micuț de munte găzduiește un festival al sportului și al naturii” a menționat primarul din Moieciu, Mircea Manea.

PROGRAM

Salomon EcoRun Moieciu

SAMBATA 04 Mai 2019:

6:00 – 8:30 – Validare înscrierii si preluarea pachetului de concurs în zona EcoRun PlayGround @ Vlahia Inn

9:00  START 1 – centru Moieciu de Sus, CROSS si MARATHON

9:30 START 2 – centru Moieciu de Sus, CROSS si MARATHON

  • In funcție de nivelul de pregătire si numărul de start alocat, vor exista 2 starturi diferite pentru cursele de Cross si Marathon.

10:30 – 11:00 Flower Ceremony pentru cursa de CROSS

11:00 – 15:30 Time to Play – EcoRun Playground @ Vlahia Inn

11:00 – 20:00 Zonă de relaxare, food track și Pasta Party, Muzică, Impresii în Zona EcoRun Playgroung @ Vlahia Inn

10:00 – 14:00 Înscrieri „EcoKids” concurs destinat copiilor

13:00 – 14:00 Flower Ceremony pentru cursa de Marathon

16:00START „EcoKids by Delcar Skoda” centru Moieciu de Sus

*starturi diferite în funcție de categoria de vârstă

19:00 – Premiere Marathon, Cross si EcoKids în zona dedicată – EcoRun Playground @ Vlahia Inn – Tombola specială pentru toți participanții

20:00 – 22:00 Petrecere la EcoRun Playground – Vlahia Inn

DUMINICA 05 Mai 2019:

9:00 – 11:00 Cafeaua de dimineață servită la Vlahia Inn – Zona EcoRun PlayGround

11:00 – 15:00 Plimbare in zona pe potecile din jur

Programul poate fi modificat iar aceste modificări vor fi anunțate pe site-ul evenimentului: www.ecorun.ro

Articolul precedentFOTO Polițiștii locali din toată țara au concurat la șah, tenis de masă și tir
Articolul următorCursuri gratuite de prim ajutor, astăzi și mâine, în județ