Într-un meci amical disputat, astăzi, pe Stadionul Tineretului, FC Braşov a fost învinsă cu 1-4 de FC Hermannstadt, 0-3 la pauză.
Pentru oaspeți au marcat Stoica în minutul 22, Balaure, min. 38, Hora, min. 42 şi Paraschiv, în minutul 55. Golul galben-negrilor a fost marcat de Vasile Constantin, în min 72, cu un şut de la 18 metri deviat. În ultimele 10 minute ale confruntării, şuturile trimise de Boția, Anghelov şi Mihalcea au fost respinse de portarul advers. La finalul meciului, antrenorul stegarilor, Călin Moldovan, a declarat:
Un duş rece asumat. Ştiam că întâlnim o echipă foarte bună, de promovare în prima ligă. Jocul pe care l-au făcut au arătat că sunt îndreptățiți să aibă pretenții de liga 1. Ne-am asumat prin echipele pe care le-am făcut în cele două reprize că va apărea o lipsă de omogenitate. Dar sper că am învățat ceva din meciul acesta, eu personal am învățat, sper că şi jucătorii au înţeles ceva din lecția predată astăzi de Hermannstadt. Jucătorii mei trebuie să înțeleagă că fotbalul se joacă pe teren. Dacă reuşim să învățăm ceva din meciul acesta, poate fi o înfrângere pozitivă. Am avut o primă repriză foarte slabă, dar în partea a doua am jucat mai bine şi am reuşit să echilibrăm situația. Am avut o mentalitate greşită, am intrat prea relaxați în meci şi vom avea numai de pierdut dacă vom aborda la fel meciurile.
De partea cealaltă, antrenorul sibienilor, Marius Măldărăşanu, a precizat:
Am făcut o primă repriză foarte bună şi a doua repriză mai bună a Braşovului. Un test util, mă bucur că am câştigat, dar îmi pare rău că am primit gol. Facem multe greşeli în defensivă, pe care dorim să le remediem. Avem meci în campionat joi aşa că nu mi-am permis să folosesc juniorii astăzi. Însă, am încercat să utilizez şi fotbaliştii pe care i-am văzut mai puțin în jocurile oficiale. Trebuie să fim mult mai concentrați în confruntările oficiale dacă vrem să ne atingem obiectivul, salvarea de la retrogradare.
În campionat, FC Braşov va întâlni, duminică, pe Stadionul Tineretului, pe FC Buzău.